Judecata după consecințe

Acum niște ierni, am derapat pe zloată cu mașina într-o curbă, am ieșit de pe carosabil și m-am oprit într-un pom. S-a întâmplat în oraș, viteza era mică, așa că în afara unei sperieturi și a unei avarii, nimeni nu a pățit nimic. Nu am primit nici măcar o amendă, și după ce am făcut constatarea, am ieșit în oraș.

Dar dacă pe trotuar, în locul ăla, se întâmpla să fie cineva? Dacă aș fi zdrobit un om, acolo între copac și fiare? Greșeala mea ar fi fost exact aceeași, dar consecința în cazul ăsta ar fi fost o tragedie. Mă îngrozește numai gândul, aș fi distrus mai multe vieți, aș fi fost judecat, condamnat la închisoare, și nu știu cum aș mai fi putut trăi cu mine însumi după așa ceva.

Mai toți am fi putut contribui la o tragedie, cândva, prin una din greșelile noastre. De cele mai multe ori nici nu suntem conștienți de asta. Dar câți nu am traversat imprudent niciodată, câți n-am aruncat o piatră sau o pocnitoare, câți nu am făcut niciun gest riscant, nu am încălcat nicio regulă, nu am greșit în niciun fel?

Majoritatea catastrofelor fără intenție au un cumul de factori. Atunci când se întâmplă, mintea intră în șoc, caută în toate părțile cauze, găsește vinovați uneori fără vină, simte nevoia de a pedepsi cât mai aspru, de a striga, de a lovi pe cineva. Dar este asta oare dreptatea, ca o persoană să înfunde pușcăria, în timp ce toți ceilalți ce fac exact la fel, să nu pățească nimic, doar pentru că în cazul lor nu s-a întâmplat dezastrul? Doar pentru că la ei nu s-au întrunit ceilalți factori, ce nu depind de ei? Judecăm și pedepsim după consecințe, nu după greșeli. Este o limitare a dreptății umane, pentru că greșelile fără consecințe rămân adeseori neștiute, uneori chiar și de noi.

Pedepsele au rostul lor, dar e util ca cei ce au luxul de a putea fi obiectivi, cei neafectați direct de tragedie, să canalizeze o parte din revoltă într-o direcție constructivă. Să identificăm cauzele reale, pragmatice, să le adresăm serios, nu superficial, să prevenim. Oricât ne-am strădui, va exista mereu hazardul, dar putem să nu mai facem compromisuri și improvizații, să avem reguli simple, clare, logice și mecanisme eficiente, nu abuzive, de verificare și pedepsire a încălcării lor. Este singura cale de a da un minim sens tragediei, este o datorie, să ne asigurăm că astfel de drame nu se vor repeta.